Jurnal de calatorie
0

Escapada de week-end la Sibiu

Week-end-ul care tocmai a trecut am profitat de zilele calduroase si insorite de octombrie (temperaturi de 25 grade ziua, perfecte pentru explorat la pas pe stradute) si am plecat intr-o escapada de familie la Sibiu.

Am facut rezervare cu o zi inainte pe Booking (ca sa minimizam sansele de anulare din cauza de Covid sau alte raceli ale copilului) preferand sa ne cazam intr-un studio la Cisnadie (in felul acesta am avut posibilitatea sa evitam intrarea in contact cu alti turisti) chiar in centrul orasului cu o vedere superba la biserica si piata centrala (studioul era dotat cu tot ce trebuie de la tigai si pana la sandwich-maker si cana electrica pentru ceai).



Am ales Sibiul pentru ca tot am mers anul acesta pe langa Bucuresti si copilul vroia sa vada si alt oras mai mare, cu o arhitectura diferita, un oras unde sa nu se plictiseasca nici el dar nici noi, cu un centru vechi prietenos cu turistii.

Drumul de la Bucuresti la Sibiu vinerea de dimineata a fost liber, am ales varianta pe Brasov si Fagaras pentru a ne mai opri pe parcurs la cetatea Fagaras, la parcul de aventura de la Dragus, manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si la Castelul de Lut de la Valea Zanelor- Avrig (dar despre ele voi povesti intr-un articol separat).

Am ales sa ne cazam in Cisnadie, intr-o veche casa saseasca (aproximativ 200 ani) tocmai pentru a intra in atmosfera zonei, dar si pentru ca oraselul este mai mic si linistit, la poalele dealurilor, deci cu un aer mai curat si o atmosfera mai de munte.



Ce am vizitat noi in Sibiu?

Tinand cont ca am fost cu un copil de 6 ani, toate obiectivele trebuie sa fie in primul rand interesante pentru el 🙂

Turnul Sfatului. Aici a fost prima intrare, si chiar daca scarile sunt inguste si destul de inconfortabile am ajuns pana in varf de unde am putut admira Piata Mare si centrul orasului. Programul de vizitare incepea de la 11 iar tariful de vizitare mai mult decat modif. In plus puteai sa iti cumperi un ceas de perete pictat de la etajul i sau tablouri de la o miniexpozitie.

Muzeul Brukental. Am petrecut si aici in jur de 30 minute, admirand toti 3 expozitiile de pictura si celelate comori bine intretinute ale palatului. Chiar daca nu am vazut cele 2 pisici in curtea interioara, obiectivul a fost declarat satisfacator de cel mic, si foarte frumos de catre cei mari. Toti vizitatorii sunt obligati sa poarte masca si sa se dezinfecteze la intrarea in galerii.

Turnul Olarilor si Turnul Dulgherilor. Proaspat deschise vizitarii si cu intrare gratuita, cele 2 turnuri unite perintr-o galerie de lemn au incheiat vizita noastra in cetatea Sibiului. Intrarea este gratuita si se poate vizita incepand cu ora 11.

Gradina Zoo. Foarte frumoasa si cu un tarif de intrare foarte mic, vizita la Zoo a incheiat o zi plina in atractii. Atmosfera este placuta si relaxanta, noi am facut chiar si o plimbare cu hidrobicicleta pe lac si am mancat cate o inghetata delicioasa.

Pe parcursul zilei ne-am bucurat de pizza, mancare delicioasa dar mai ales de o atmosfera calda si relaxata, de oameni civilizati si linistiti.

Intoarcerea catre Bucuresti am facut-o pe Transfagarasan, dar povestea va urma intr-un articol nou.

Te-ar putea interesa sa citesti si despre 7 sfaturi despre bani pentru iubitorii de calatorii!



Ti-a placut acest articol? Recomanda-l si prietenilor!
  • googleplus
  • linkedin
  • pinterest

There are 0 comments

Leave a comment

Want to express your opinion?
Leave a reply!