Life
0

3 lucruri de făcut chiar în prima zi după revenirea din vacanță

Pentru majoritatea oamenilor, vacanța sau concediul e una dintre cele mai așteptate perioade ale anului. Indiferent de vârstă, ocupație sau statut social, oamenii iubesc vacanțele. Le iubesc pentru noutatea și schimbarea care vine odată cu ea, pentru reuniunea familială, pentru somnul suficient etc. O vacanță bine organizată înseamnă odihnă pentru corp și inspirație pentru creier și suflet. Vacanțele sunt apreciate pentru că anume ele „rup filmul” rutinei din viața oamenilor și oferă în loc bună dispoziție, forță și dorință de a fi activ.

Ce se întâmplă când se termină vacanța?

Dacă vacanța a însemnat odihnă sau călătorii în afara țării, în ultima zi de ședere neapărat vei dori să faci mai multe poze, să profiți la maximum de locul aflării, de context etc. Totodată, încheierea perioadei de odihnă te va duce cu gândul la revenirea la activitatea profesională, la ce e de făcut pe-acasă, la schițarea unor noi planuri sau obiective pe care ți le-ai stabilit în timpul vacanței și altele asemenea. Așa cum e firesc, încheierea acestei perioade transformă plăcerea și relaxarea în reluarea angajamentelor și asumarea de responsabilități.

Citeste si TOP 5 Carti de Autori Romani Contemporani!

Home, sweet home!

Dacă ai fost plecat(ă) la odihnă în afara țării sau pur și simplu ai de parcurs până acasă o distanță foarte mare, atunci cu siguranță că în drumul spre casă, în afară de savurarea proaspetelor experiențe vei fi preocupat(ă) de un șir de lucruri pe care știi că trebuie să le faci.

Pentru a  ști de unde să începi și ca să faci totul corect, ți-am pregătit 3 sugestii care în mod cert te vor ajuta să-ți prioritizezi activitățile post-concediu:

  1. Verifică integritatea și funcționalitatea tuturor bunurilor tale. Adică vezi dacă casa, curtea, grădina sau alte proprietăți nu au fost vizitate de oaspeți nepoftiți sau chiar vandalizate. (Nu neapărat de către oameni, în cazul în care locuiești în sat). Atunci când te asiguri că e totul așa cum ai lăsat, vei putea începe mult mai relaxat celelalte activități ale tale. Odată cu această verificare, ar fi bine să te convingi că obiecte precum frigiderul, contoarele, lacătele etc. funcționează perfect și nu au semne de careva schimbări.



2.Verifică cutia poștală (fizică și electronică). Să nu amâni deschiderea căsuței poștale pentru că acolo ai putea avea vreo scrisoare, invitație, anunț, citație, factură sau orice alt document care ar putea fi urgent. De aceea, chiar din prima zi e bine să golești lădița dată și să le pui pe toate la locul lor. Același lucru se referă și la poșta electronică- îți va lua câteva minute să verifici conținutul acesteia ca să te asiguri că nu ai de dat vreun răspuns urgent etc.

3.Aerisește și împrospătează în casă. Ai fost plecat(ă) pe mai multe zile, de aceea după ce ai despachetat și le-ai pus pe toate la locul lor, e binevenit să lași 1-2 geamuri deschise larg ca să aerisești toate încăperile din casă. Aerul proaspăt îți va crea o dispoziție mai bună, iar pentru a o face și mai bună, amenajează casa diferit, poți chiar opta pentru schimbări majore ale interiorului sau doar să umpli vazele din living și din dormitor cu niște buchete de gerbere, busuioc sau orice alte flori și plante din propria grădină. Va fi o surpriză plăcută pentru toată familia și veți primi cu toții un suflu nou în procesul de reacomodare. Improvizează asemenea gesturi simple și vei obține un efect deosebit de pozitiv în propriul cămin.



Ti-a placut acest articol? Recomanda-l si prietenilor!
  • googleplus
  • linkedin
  • pinterest

There are 0 comments

Leave a comment

Want to express your opinion?
Leave a reply!