Vivre chaque jour, comme le dernier. Jurnal de calatorie la Paris

Am întâlnit, într-o piaţă, 3 muzicieni locali, cântând „Vivre chaque jour, comme si c’était le dernier” („Trăiește fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima”). Piesa rezuma, exact, cum m-am simțit, mergând pe jos, în ultima zi, petrecută la Paris, şi încercând să îl iau cu mine din “tot si toate cele întâlnite”.

Ce îmi iese în evidență, atunci când, îmi reamintesc de călătoriile efectuate?! – nu monumentele și muzeele celebre, ci, mai degrabă, peregrinarea anonimă, „hoinăreala” prin țări străine și orașe.
Este o diferenţă radicală între a străbate Parisul, aproape în toate direcţiile, întotdeauna, în viteza maşinii sau a unui autobuz, reuşind, doar, să zăreşti unele locuri, pline de farmec, unele care îţi trezesc amintiri legate de un Bucureşti aproape dispărut, altele care îţi stàrnesc curiozitatea şi altceva cànd revii, însoţit de aparatul de fotografiat, pur si simplu… hoinărind.

Acolo, amintirea mea favorită nu a fost Turnul Eiffel, sau Louvre, ci, să mă plimb pe străduţe pietruite, să ascult artiști de stradă și să-i urmăresc pe pictorii locali, creându-şi propria opera de artă.

Să laşi harta, deoparte, și să nu-ți fie teamă, că te pierzi, ocoluri, care, într-adevăr, îţi permit, să simți, cu adevărat, un oraș. Îmi place aroma Parisului. Îmi plac coșurile, cafenelele, brutăriile, felinarele, semnele stradale, ușile elaborate și arcadele și ferestrele…

Am încercat, să descopăr un loc, la „înălţime”, în viaţa artistică pariziană, să am, la picioarele mele, capitala, să hoinăresc pe drumuri, mai înguste sau mai largi, dar, încarcate de istorie, într-un cuvânt, « să urc pe Montmartre », sufletul Parisului, nostalgic şi boem.
Am trecut prin locuri, unde, au vieţuit înaintaşi ai noştri … Am străbătut Colina Montmartre, de sus până jos, am fost prin locuri, care, nu toate figurează în ghidurile turistice.
Nu aş vrea, sa fiu înţeles, greşit, Turnul Eiffel și Muzeul Louvre sunt grandioase. „Obiectivele turistice” constituie atracții pentru un motiv. Dar ele implică, de asemenea, cozi lungi și mulţimi de oameni.

Este absolut imposibil, să vezi totul, în Louvre, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, monument istoric şi muzeu naţional al Franţei, într-o singură zi. Muzeul este într-adevăr copleșitor si ai putea să te pierzi, în el timp de câteva săptămâni!

Oricum, Parisul nu poate fi, pur și simplu, rezumat la Turnul Eiffel sau la Champs Elysées. Alte monumente sunt, la fel de emblematice, pentru capitala Franţei, prin extravaganța lor, spre exemplu: este cazul Centrului Pompidou, a cărui structură, elaborată, la sfàrşitul anilor 70, alcătuită din tuburi de culori diferite, se distinge, în raport cu toate clădirile din restul orașului (observabile de la înălţime).

Sufletul orasului pulsează şi prin restaurante sale, cafenele și braserii, unele, chiar cu un farmec, deosebit, fie, pentru terasa lor, fie, pentru trecutul istoric, fie, pentru listele de bucate specifice. Afirm, cu sinceritate că nu am vazut nicăieri o mai mare aglomerare de restaurante şi cafenele pe metru pătrat ca în Paris. Cel mai vechi restaurant „Bouillon Chartier”, oferă, într-o atmosferă dintre cele mai „rétro”, servicii permanente, de la micul dejun la cină. Pentru un cadru ceva mai rural (fr. champêtre), „rendez-vous” la „Robert et Louise”, un bistro atingând venerabila vârstă de 50 de ani şi propunând, la prețuri accesibile, o bucătărie dintre cele mai tradiționale.

Pentru o gustare, un desert – un tur, o plimbare la „Pierre Hermé: lime, ciocolată și chiar foie gras, găseşti în acest loc pe cale de a deveni legendar, Rolls Royce-ul macaron-ului. Pentru iubitorii de îngheţată – o recomandare „infailibilă”, „Raimo”, cel mai vechi artizan al îngheţatei din Paris, unde ai ocazia de a degusta o aromă sau două din cele patruzeci de oferte. În sfârşit, „fanii” ciocolatei îşi vor găsi fericirea la „Patrick Roger”, cel mai bun ‚chocolatier’ din Franța și deținătorul unei cupe mondiale a ciocolatei…
In cele din urmă, sfârşitul serii se poate petrece, reinventând lumea, până la capătul nopții, ca, Rimbaud și Verlaine, cu mult înaintea noastră, în cafeneaua filozofică „Les deux Magots” sau la manetele celui mai renumit flipper (pinball) din Belleville, „Folies”.
A chacun son choix!!

Parisul este, cu adevărat, un oraș magic. Înțeleg, de ce, artiști, pictori și scriitori vin, acolo, din toate colturile lumii. efectiv, pentru inspirație. Audrey Hepburn a avut perfectă dreptate: Parisul este întotdeauna o idee bună!

Si, pentru că, mai există destule locuri de descoperit, invitaţia „la hoinăreală”, cu pasul prin Paris, rămâne deschisă !!

Un articol de Paul Gheorghiu