Life
0

Ce rol are inteligenta emotionala in viata noastra?

Inteligenţa emoţională reprezintă abilitatea de a te implica în procesarea unor informaţii complexe despre emoţiile proprii sau ale celorlati şi folosirea acestor informaţii ca pe un ghid de a gândi şi a acţiona. Astfel, persoanele cu o inteligenţă emoţională crescută sunt atente la emoţii, le folosesc şi le controlează, incercând să le înţeleagă în varii contexte. Inteligenţa emoţională are funcţii adaptative şi oferă beneficii atât persoanei cât şi celorlalţi din jurul ei.

Inteligenţa emoţională şi relaţiile sociale

Multe persoane care vin la psihoterapie speră să-şi îmbunătățească comportamentele şi relaţiile sociale problematice. Cercetările privind inteligenta emoţională indică faptul că persoanele cu o  inteligență emoţională mai mare au tendința de a se pricepe mai bine la întreţinerea şi crearea relaţiilor sociale, relaţiile lor sunt mai fericite și sunt mai atente la semnalele pe care ceilalţi le transmit, interpretându-le în mod corect. O inteligenţă emoţională mai scăzută prezice conflicte interpersonale şi inadaptarea în diferite contexte. De asemenea, adolescenţii cu o inteligenţă emoţională mai scăzută au tendinţa de a avea un comportament mai conflictual.

Astfel, inteligenţa emoţională şi reglarea emoţiilor ne ajută să ne descurcăm mai bine în societate, să legăm mai uşor prietenii şi să avem relaţii mai satisfăcătoare, reuşind să gestionăm mai bine conflictele.

Inteligența emoţională şi relaţiile la locul de muncă 

S-ar putea să credeți că inteligenţa emotională este utilă mai mult în viaţa de zi cu zi şi în relaţiile sociale dar este, de fapt, un ingredient esențial pentru o carieră de succes. Nu numai că vă v-a ajuta să faceți față stresului, ci vă v-a ajuta să rezolvați conflictele, să rezolvați problemele și să vă concentrați mai mult pe sarcina. Managerii care au o inteligenţă emoţională mai crescută sunt mai capabili să cultive relații productive la locul de muncă. De asemenea, inteligența emoţională este importantă în performanţa la locul de muncă, negociere, leadership, lucrul cu oamenii, motivarea angajaţilor şi lucrul în echipă.

Psihoterapia sau dezvoltarea personală sunt nişte alegeri bune dacă te gândeşti să îţi dezvolţi această abilitate, la fel cum dobândim informaţii, citim cărţi, ne documentăm, la fel de bine putem duce o viaţă emoţională pozitivă, fiind în contact cu emoţiile noastre. Într-un proces terapeutic poţi învăţa cum să-ţi reglezi emoţiile, cum să ai relaţii autentice şi fericite, cum să gestionezi conflictele, cum să conduci o echipă şi cum să te raportezi la oameni şi societate. Poţi descoperi noi resurse şi îţi poţi dezvolta abilităţile, astfel încât să ajungi la o inteligenţă emoţională care te-ar putea ajuta în toate ariile vieţii. Poți apela la un terapeut cu expriență pentru a-ți dezvolta intelingența emoționale.

Ti-a placut acest articol? Recomanda-l si prietenilor!
  • googleplus
  • linkedin
  • pinterest

There are 0 comments

Leave a comment

Want to express your opinion?
Leave a reply!